Borș de peste

Cine nu a mâncat un borș de peste adevărat in delta? Cei mai mulți turiști vin în acest loc miraculos și pentru bucătăria pescărească de excepție, topul acesteia fiind ocupat de către borșul de peste, preparat de catre adevărații pescari.

Mulți spun că borșul de peste sau ciorba de peste e mai bună dacă e făcută cu apa de Dunăre. Sub nicio formă nu recomand acest experiment, poate că flora bacteriană a pescarilor este obișnuită cu apa fluviului, dar nu și a voastră.

Pentru un borș de calitate, avem nevoie de cel puțin cinci feluri de peste, câteva specii de peste gras, cum ar fi somnul, crapul, linul, și ceva peste alb, precum stiuca, șalăul. Este neapărat necesar sa avem și ceva albitură, peste inferior ca și calitate, dar extrem de gustos .

Cel mai bun borș de peste se face într-un ceaun de fontă și neapărat la foc de lemne. Nu avem nevoie de multe ingrediente, pescarii folosesc cele patru legume sfinte: ceapa, cartoful, roșiile, și ardeiul gras.

Ceapa tăiată în rondele mari, uneori chiar pe jumătate, se fierbe până se îngălbenește; ulterior, în ceaun, se adaugă ardeii și cartofii. Când toate aceste legume sunt aproape fierte, se adaugă roșiile și pestele care nu se fierbe mai mult de zece minute. Pestele este considerat fiert atunci când se ridică deasupra apei.

Se dă gust cu oțet, niciodată cu borș de putina; unii pescari îl dreg cu ou. La final, se aruncă deasupra deliciosului leuștean, cel care închide lista ingredientelor care, împreună, fac această minune numită borș de peste.

La masa  se scoate pestele intr-o tava, se mananca separat de zeama pentru a se putea alege oasele . Si  nu uitati de celebrul mujdei de peste lipovenesc, care si el trebuie mancat cu grija pentru – ca, in exces (mai ales, impreuna cu o udatura), poate face mici furtuni in stomac.

Zeama se mananca separat , un varf de mujdei ii va da si ei un gust demential, unic, asa cum numai in Delta Dunarii puteti gasi.

bors

Ingrediente:
peste cel putin cinci specii
cartofi, ceapa, rosii, ardei gras
ulei, sare, otet
usturoi

Cheef

Valentina

5/5
val

Rețete culinare din Delta Dunării

Share:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Excursii în Delta Dunării

WhatsApp Logo