Rața de pădure (Aix sponsa)

Numita si rata cu ochi de soim.

Rața de pădure poate fi observată în România numai în captivitate în grădinile zoologice și parcurile urbane. Exemplarele observate în libertate provin de obicei din eliberarea intenționată a acestora sau evadarea din captivitate, specia devenind astfel sălbatică și adaptată condițiilor climatului continental temperat. Specia este originară din America de Nord, migrează adesea spre Europa de Vest, respectiv Marea Britanie, Irlanda, Franța, ajunge chiar și în Germania. Caracteristic speciei este faptul că prezintă gheare ascuțite cu care se poate cățăra cu ușurință în copaci. Masculul prezintă un penaj multicolor metalizat pe cap și ochii roșii, cu bandă albă pe gât. Femela, mai puțin colorată, prezintă un inel alb în jurul ochilor și gâtul alb. Ambele sexe prezintă creastă pe cap. Se hrănește în special cu fructe de pădure, ghinde și semințe, rareori și cu insecte. Lungimea corpului este de 47-54 cm, iar anvergura aripilor este de 66-73 cm, cu o masă corporală de 500-862 g. Longevitatea maximă în captivitate este de 22-23 de ani.

În America de Nord, specia migrează spre sud în lunile ianuarie-februarie când și încep cuibăritul, dar există indivizi care pot rămâne în teritoriile nordice de iernat unde și cuibăresc atunci când iernile sunt blânde, în lunile martie-aprilie.

Uneori, grupuri mici de indivizi pot efectua migrații în vestul Europei și formează efective native acestor regiuni.

Neobișnuit pentru o specie de rață, rața de pădure cuibărește în coronamentul copacilor, zboară de la un copac la altul, prinzându-se cu ghearele puternice de crengile acestora. Specia formează o pereche pe toată viața, iar masculii protejează femela dacă apar posibili pretendenți. În perioada de curtare, masculul dansează în jurul femelei cu aripile întinse și coada ridicată, vibrând din tot corpul.

Cuibul îl construiește în scorburi ale copacilor, de obicei folosește cuiburi mai vechi ale ciocănitorilor. Încep cuibăritul din al doilea an de viață.

Specia are o distribuție predominant nord-americană, care se extinde uneori până în vestul Europei, în Marea Britanie și Irlanda. Populația cuibăritoare europeană este relativ mică, de până la 500 de perechi, dar a cunoscut o creștere ușoară în perioada 1990 – 2000. În România a fost inregistrata in 2015 o cuibarire (cf. Vlad si Corina Cioflec).

Femelele efectivelor sudice ale Americii de Nord depun 6-16 ouă în lunile ianuarie-februarie, ale căror dimensiuni sunt de 55×35 mm, incubația fiind de 25-37 zile. Puii sunt bine dezvoltați încă din momentul eclozării, părăsesc cuibul instalat în coronamentul copacilor aproape imediat, urmărind strigătele femelei de la nivelul solului. Puii sunt capabili de zbor la vârsta de 8-10 săptămâni, schimbând astfel penajul de pui cu cel de adult. Perechile au adesea două generații de pui pe an.