Erete sur (Circus pygargus)

Eretele sur este o specie caracteristică zonelor deschise, stepelor uscate, terenurilor agricole din preajma râurilor, lacurilor sau mărilor. Lungimea corpului este de 39-50 cm (coada 16-18 cm) şi are o greutate medie de 265 g pentru mascul şi 345 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 96-116 cm. Este cel mai mic dintre ereţi. Spre deosebire de celelalte specii de erete, la aceasta apare atât la mascul cât şi la femelă câte o dungă neagră pe ambele părţi ale aripii. Masculul, spre deosebire de celelalte specii de erete, are un penaj gri mai închis. Femela este maro. Se hrăneşte cu mamifere, păsări, broaşte, şopârle şi insecte.

Numele de gen este forma latinizată a cuvântului grecesc kirkos – răpitoare ce descrie cercuri. Numele de specie este compus din cuvintele greceşti pyge – târtiţă şi argos – alb lucios, cu referire la pata albă de la baza cozii.

Este o specie cu largă răspândire pe continentul european. Atinge maturitatea sexuală la 2-3 ani. Cuibăreşte solitar sau în colonii mici, de până la 30 de cuiburi, dispuse la distanţe de cel puţin 10 m. Se asociază pentru cuibărit pentru a asigura o mai bună apărare contra prădătorilor (vulpi, ciori şi alte răpitoare). Aria protejată de parteneri este de 300-400 m în jurul cuibului. Reproducerea începe cu ritualul nupţial, sub forma unui dans aerian spectaculos. Perechile se păstrează pe o perioadă de mai mulţi ani. Masculul se poate împerechea cu 2-3 femele. Pentru hrănire zboară la înălţime mică cu viteză redusă (circa 30 km/h), folosind trasee fixe. Masculul vânează pe o distanţă de până la 12 km de la cuib. Femela vânează pe o distanţă de circa 1 km de la cuib şi numai după ce puii au eclozat. Într-o manieră specifică ereţilor, masculul hrăneşte femela în zbor, lasând să cadă prada pe care femela o prinde în aer. Iernează în Africa, iar tinerii îşi petrec prima vară în cartierele de iernare. Longevitatea maximă cunoscută este de 16 ani şi o lună.

Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 35000-65000 de perechi. A crescut semnificativ în perioada 1970-1990 după care, deşi creşterea s-a estompat, a continuat să se mărească. În România, populaţia estimată este de 1-12 perechi. Cele mai mari efective se înregistrează în Rusia, Franţa, Spania şi Belarus.

Cuibul folosit doar un sezon este construit de femelă în vegetaţie înaltă, din paie şi iarbă. Femela depune 3-5 ouă în luna mai, cu o dimensiune medie de 40,5 x 31,6 mm. Incubaţia durează 27-40 de zile şi este asigurată de femelă, care este hrănită de mascul în tot acest timp. Masculul hrăneşte femela de 5-6 ori pe zi în perioada incubării şi de 7-10 ori pe zi după eclozarea puilor. Puii devin zburători la 28-42 de zile, dar rămân dependenţi de părinţi pentru încă 14 zile.