Buha este caracteristică zonelor împădurite în care stâncăriile sunt asociate cu pâlcuri de pădure (în special conifere). Este cea mai mare dintre bufniţe (răpitoare de noapte). Lungimea corpului este de 58-75 cm şi are o greutate de 1750-4500 g pentru femelă şi de 1500-3200 g pentru mascul. Anvergura aripilor este de circa 138-200 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Este o pasăre impresionantă cu aripi largi, moţuri deasupra urechilor, ochi mari, roşii-portocalii. Penajul este galben-maroniu, iar pe gât este vizibilă o pată albă. Se hrăneşte cu mamifere, cu dimensiuni până la cea a unui iepure adult, păsări cu dimensiuni până la cea a stârcilor şi şorecarilor, broaşte, şerpi, peşti şi insecte. Atacă prin surprindere şi mamifere mai mari cum sunt vulpile sau puii de căprioară cu o greutate de până la 17 kg.

Numele de gen şi de specie provin din cuvântul latin bubo – bufniţă. Acest nume a fost folosit încă din primul secol (d.Hr.) de naturalistul roman Gaius Plinus Secundus.

Este o specie prezentă în cea mai mare parte a continentului european. Este activă noaptea sau în crepuscul. Nu are prădători naturali. Zborul este oarecum asemănător cu al şorecarului. Deşi este un comportament neobişnuit pentru bufniţe, uneori planează în zbor. Este monogamă, uneori pe viaţă, şi teritorială. Atinge maturitatea sexuală după un an, dar cuibăreşte de obicei prima dată la 2-3 ani. În perioada ritualului nupţial, perechea scoate sunete specifice repetate la un interval de opt secunde, care se aud de la o distanţă de circa 5 km. Masculul oferă femelei câteva opţiuni pentru cuibărit, dintre care femela alege una, care poate fi apoi folosită pe o perioadă de mai mulţi ani. Cuibăreşte în cavitatea unei stânci, foloseşte cuibul altor specii (berze sau alte răpitoare mari) sau chiar o gaură într-un copac, iar uneori îşi face cuibul pe sol. Longevitatea cunoscută este de 29 de ani în sălbăticie şi 68 de ani în captivitate. Este sedentară.

Populaţia europeană este relativ mică, cuprinsă între 19000-38000 de perechi. A înregistrat o descreştere semnificativă în perioada 1970-1990. În cele mai multe ţări populaţia a rămas stabilă sau a fluctuat în perioada 1990-2000, dar pe ansamblu populaţia a rămas sub nivelul existent anterior declinului. Cele mai mari efective sunt în Spania, Turcia şi Rusia.

Femela depune în mod obişnuit 2-3 ouă, în prima jumătate a lunii martie, cu o dimensiune medie de 59,3 x 48,9 şi o greutate medie de 75-80 g. Incubaţia durează în jur de 34-36 de zile şi este asigurată de femelă, care este hrănită în tot acest timp de către mascul. După eclozare, în primele 2-3 săptămâni, femela rămâne cu puii şi fărămiţează hrana adusă de mascul înainte de a-i hrăni. După ieşirea din ou, puii sunt acoperiţi cu un puf des, alb murdar. Puii devin zburători la 50-60 de zile, însă rămân dependenţi de părinţi până în septembrie-noiembrie, când părăsesc teritoriul acestora.