Poate fi întâlnit în pădurile de conifere de la altitudine mare, în special și în zonele cu aluni. Puțîn mai mare decât o gaiță, are o lungime a corpului de 32-35 cm, anvergură de 49-53 cm, masă corporală medie de 160 g. Penajul este de culoare negru-maroniu, cu multe striațîi albe, mai puțîn pe partea superioară a aripilor și a cozii, care sunt negre cu luciri verzui. Partea de final a cozii este de culoare albă. Ciocul este lung, închis la culoare și ascuțit. Masculul și femela seamănă extrem de bine între ei. Se hrănește predominant cu semințe de conifere și cu alune, dar nu refuză insectele, frcutele de arbuști, păsări mici și ouăle acestora. În sălbăticie poate trăi până la opt ani.
Preferă zona boreală și munțîi din centrul și sud-estul Europei. În general, nu este o specie migratoare, dar populațiile siberiene se mută în sudul continentului când nu găsesc hrană de ajuns. Ciocul puternic îi permite acestei specii să crape coajă alunelor și deseori își îngroapă hrană pentru a avea provizii de iarnă. Atinge maturitatea sexuală la vârstă de un an. Formează o pereche stabilă, monogamă, izolată, care rămâne împreună toată viață. În sezonul de împerechere se cheamă cu sunete unul pe altul pentru a-și întări relația. Perechile stau împreună tot anul, dar de multe ori, iarnă, se adună în stoluri. Cuibul e construit cu licheni și crenguțe, iarbă, par și pene, construit la nivel înalt într-un conifer.
Populația cuibaritoare din Europa este mare, în jur de 400.000-860.000 de perechi și a rămas stabilă.
Sezonul de cuibărit începe în martie-aprilie. Depun între două și cinci ouă, cu mărimea de 34×25 mm, care sunt clocite de ambii părinți pentru 18-19 zile. Ambii parteneri hrănesc puii care vor părăsi cuibul la 24-25 de zile după eclozare. Puii mai stau încă trei luni alături de părinți, pe care îi imită că să învețe să se descurce singuri când este vorba de hrănire. Părinții scot un singur rând de pui pe an
Principala amenințare la adresa acestei specii este distrugerea pădurilor de conifere de către industria lemnului. Pentru a i se asigura o înmulțire suficientă, este nevoie de asigurarea habitatului.