Pitigoi sur (Parus palustris)

Băzlete, piţigănie, piţigoi puturos, piţigoi-cu-bărbiţă, -de-pădure, fumuriu, vânăt, sunt doar o parte din numirile care au fost atribuite acestei păsări.

Mic de statură, îl găseşti în regiunea pădurilor cu frunze căzătoare şi de amestec, cu desişuri viguroase şi frunziş bogat. Corpul este cenuşiu cu aripile şi coada la fel dar parcă vag roşcate în timp ce capul şi bărbia sunt negru lucioase. Se aseamănă foarte bine cu piţigoiul-de-munte (Parus montanus), care apare doar accidental în regiunea de câmpie a Banatului.

Cuibăreşte în scorburi pe care le adânceşte uneori singur prin dăltuirea lemnului putred.

Consumă frecvent insecte dar şi seminţe sau fructe; lipsit, ca mai toţi piţigoii, de principialitate vis-a-vis de sursele de hrană, acceptă iarna seminţeriile înecate în resturi de grăsimi menajere care îi sunt oferite în hrănitori special amenajate ori pur şi simplu puse pe pervaz de geam ori margine de balcon.

În oraş poate fi văzut mai cu seamă în anotimpul rece ca recrut al stolurilor mixte, alături de piţigoii mari, albaştrii, codaţi, auşei şi ţicleni.

foto: Mihai Baciu